The Maleficent Seven

Imaginea de deschidere a acestui roman este pe cât de impunătoare, pe atât de sumbră: Black Herran, cea mai temută demonoloagă din Essoran, stătea odinioară în pragul victoriei totale, susținută de o armată condusă de șase monștri sub formă umană. Ne-a atras atenția modul în care Cameron Johnston răstoarnă convenția clasică a grupului de aventurieri; aici nu avem eroi cu inima curată, ci veterani ai atrocităților — un lord vampir, un necrofant și un conducător de război orc — chemați să apere un ultim bastion, orașul Tarnbrooke, după patru decenii de la abandonul lor misterios. Subliniem construcția lumii prin prisma sistemului magic diversificat: magia nu este un instrument de miracole, ci o forță distructivă, de la alchimia pervertită la pactele demonice care cer sacrificii sângeroase. Ritmul este unul dens, marcat de o tensiune permanentă între foștii camarazi care se urăsc reciproc, dar sunt uniți de un inamic comun, mult mai fanatic. Cititorul care a apreciat dinamica grupului de mercenari și utilizarea magiei negre din The Seven de Robert J Power va găsi aici un element similar de camaraderie forțată — dar într-un context diferit, mult mai visceral și axat pe ideea de mântuire prin violență. Reținem că acest titlu continuă explorarea temelor întunecate din lucrările anterioare ale autorului, precum The Traitor God, unde protagoniștii sunt adesea proscriși cu puteri periculoase. Spre deosebire de First Mage on the Moon, care duce magia în spațiu, The Maleficent Seven rămâne ancorat în noroiul și sângele unui fantasy epic tradițional, dar executat cu o prospețime cinică.