The Magus

Structura narativă a romanului The Magus este construită ca un labirint psihologic în care cronologia și certitudinile se dizolvă treptat. Remarcăm modul în care John Fowles folosește perspectiva subiectivă a lui Nicholas Urfe pentru a atrage cititorul într-o „meta-ficțiune” în care teatrul devine realitate și invers. Totul începe cu o premisă aparent simplă: un tânăr englez caută izolare pe o insulă grecească, însă întâlnirea cu misteriosul Maurice Conchis transformă decorul idilic într-o tablă de șah a manipulării. Subliniem finețea cu care autorul alternează între momente de suspans specifice romanului polițist și reflecții filozofice profunde asupra conștiinței morale. Cei care au parcurs The Collector de John Fowles vor fi pregătiți pentru tensiunea psihologică și jocurile de putere, însă aici ele sunt amplificate la o scară epică, aproape mitologică. Dacă în The French Lieutenant's Woman Fowles explora convențiile epocii victoriene printr-o lentilă postmodernă, în The Magus el se concentrează pe criza identității masculine și pe natura libertății, teme care apar și în analiza lui Bruce Woodcock din Male Mythologies. Este o lucrare care, spre deosebire de realismul social din Daniel Martin, alege calea suprarealismului și a simbolismului pentru a sonda profunzimile psihicului uman. Ritmul este unul hipnotic, solicitând o implicare totală în descifrarea capcanelor întinse de „magician”.