Venind din limba engleză, The Lost Storyteller de Amanda Block ne oferă o experiență în care traducerea nu este doar un proces lingvistic, ci unul de recuperare a emoției pure. Observăm cum basmul, o formă narativă adesea rezervată copilăriei, devine aici un instrument de investigație psihologică matur și melancolic. Premisa este așezată pe un gol lăsat în urmă: Rebecca nu și-a mai văzut tatăl, pe Leo, de la vârsta de șase ani. Ceea ce începe ca o curiozitate stârnită de un jurnalist se transformă într-o arheologie a memoriei atunci când Rebecca descoperă o carte de basme scrisă de tatăl ei special pentru ea.

Notăm cu interes modul în care autoarea împletește realismul vieții de adult cu inserții de realism magic, sugerând că basmele lui Leo sunt mai mult decât simple ficțiuni; ele sunt hărți către locația sa actuală și către traumele care l-au făcut să dispară. Pe același raft cu The Things That We Lost de Jyoti Patel, The Lost Storyteller se distinge prin utilizarea metaforei literare ca punte între generații. În timp ce romanul lui Patel se concentrează pe tăcerile impuse de doliu, Amanda Block alege să spargă tăcerea prin intermediul fabulosului.

Deși este un debut, Amanda Block demonstrează o maturitate stilistică ce amintește de preocuparea sa pentru trecutul care refuză să rămână îngropat, temă pe care o regăsim și în cealaltă lucrare a sa, The Haunting of Hero's Bay. Dacă acolo marea era cea care păstra secretele, aici literatura însăși devine depozitarul adevărului. Ritmul este unul așezat, invitând la reflecție asupra modului în care ne construim propria identitate prin poveștile pe care alegem să le credem despre părinții noștri.