The Last Refuge

Găsim în The Last Refuge aceeași tensiune geopolitică sufocantă prezentă în The Tehran Initiative de Joel C Rosenberg. Ambele romane transformă cursa contra cronometru pentru oprirea armamentului nuclear iranian într-o experiență viscerală. Stilul are ceva din proza lui Vince Flynn, fără să fie o imitație — Ben Coes mizează mai mult pe realismul tactic și pe vulnerabilitatea agentului singuratic. Suntem de părere că acest volum consolidează profilul lui Dewey Andreas ca ultimă linie de apărare a Occidentului. Observăm o evoluție clară față de Power Down. Dacă în primele lucrări accentul cădea pe supraviețuire, aici miza este globală. Un fost SEAL și un agent israelian trebuie să acționeze rapid. Informații scurse de la oficiali de rang înalt din Iran indică un plan devastator. Dispozitivul este gata de lansare. Secundele se scurg. Planul este riscant, aproape sinucigaș. Autorul folosește capitole scurte pentru a menține un ritm alert. Nu există momente de respiro. Spre deosebire de The Russian, unde conflictul era cu mafia, aici inamicul este un stat întreg. The Last Refuge nu este doar un roman polițist de acțiune, ci o simulare a unui coșmar diplomatic transformat în realitate militară. Ben Coes scrie cu precizia unui om care a văzut mecanismele puterii de la interior.