The Last Lifeboat

Imaginați-vă tensiunea și fragilitatea emoțională din When I Was Yours, mutată dintr-un sat englezesc pe puntea nesigură a unei nave ce traversează Atlanticul sub amenințarea torpilelor. În The Last Lifeboat, Hazel Gaynor ne transportă în vara critică a anului 1940, explorând un capitol mai puțin discutat al istoriei: programul de evacuare a copiilor britanici în afara granițelor Europei asediate. Ne-a atras atenția modul în care autoarea construiește contrastul dintre Alice King, o învățătoare care își găsea refugiul doar în paginile cărților, și Lily Nichols, o mamă matematiciană forțată să calculeze probabilitățile dureroase ale despărțirii de propriii copii. Putem afirma că acest roman continuă preocuparea autoarei pentru destinele umane prinse în catastrofe istorice, temă pe care a explorat-o magistral și în The Girl Who Came Home. Dacă în lucrarea sa de debut accentul cădea pe tragedia de pe Titanic, aici Gaynor analizează curajul cotidian și sacrificiul matern. Stilul narativ este unul contemplativ, acordând spațiu trăirilor interioare, fără a sacrifica însă ritmul impus de pericolul iminent al războiului. Asemenea atmosferei din The Air Raid Book Club, există o reverență profundă față de puterea cuvântului scris și a educației ca ancoră în momente de derivă. Romanul nu este doar o cronică a supraviețuirii, ci și o meditație asupra modului în care responsabilitatea față de ceilalți ne poate transforma radical identitatea, forțându-ne să găsim resurse de forță acolo unde credeam că există doar teamă.