The Giant, O'Brien

În Londra anului 1782, un oraș care pulsează la granița dintre iluminismul timpuriu și mizeria victoriană incipientă, The Giant, O'Brien ne așază în fața unei ciocniri inevitabile între două lumi ireconciliabile. Considerăm că alegerea acestui moment istoric este esențială: este epoca în care știința începe să devoreze magia, iar progresul medical se hrănește, la propriu, din rămășițele celor marginalizați. Subliniem modul în care Hilary Mantel construiește această parabolă despre dispariția vechii Irlande, întruchipată de uriașul O'Brien — un depozitar al cântecelor și miturilor — în fața preciziei reci a bisturiului lui John Hunter. Stilul este unul evocativ, aproape tactil, unde mirosurile Londrei se împletesc cu melancolia poveștilor gaelice. Credem că forța acestui roman stă în refuzul de a simplifica taberele: Hunter nu este un răufăcător clasic, ci un vizionar obsedat, în timp ce O'Brien este o victimă a propriei unicități biologice. Cititorul care a apreciat explorarea eticii medicale dubioase și a comerțului cu trupuri din Burke & Hare va găsi aici o abordare similară a obsesiei anatomice, dar transpusă într-un context mult mai liric și filozofic. Spre deosebire de realismul brutal din alte lucrări despre acea perioadă, The Giant, O'Brien păstrează o aură de basm tragic. În contextul operei sale, această scriere anticipează măiestria cu care autoarea va aborda ulterior jocurile de putere din The Mirror and the Light. Dacă în trilogia dedicată lui Thomas Cromwell accentul cade pe mecanismele politice, aici Hilary Mantel se apleacă asupra fragilității umane și a modului în care istoria transformă individul în mit sau în specimen de laborator.