The Forgetting Time

Imaginați-vă un băiețel de patru ani, Noah, care privește fix spre mama sa, Janie, și îi spune cu o luciditate tulburătoare că vrea să meargă acasă, la cealaltă mamă a lui. Aceasta este imaginea de deschidere care ancorează The Forgetting Time, un roman care transformă o dilemă metafizică într-o cursă contracronometru pentru adevăr. În centrul narațiunii, reținem contrastul dintre disperarea unei mame singure, care vede cum universul fiului ei este invadat de amintiri violente despre arme și apă, și obsesia academică a lui Jerome Anderson. Acesta din urmă, un profesor de psihologie aflat la amurgul vieții și diagnosticat cu afazie, vede în cazul lui Noah șansa de a-și valida întreaga carieră dedicată studiului reîncarnării, un domeniu care l-a transformat în paria printre colegii de la Yale și Harvard. Stilul autoarei Sharon Guskin este unul contemplativ, dar cu o structură narativă ce împrumută tensiunea unui roman polițist. Imaginați-vă tensiunea din What Jonah Knew, mutată într-un decor de dramă domestică profundă, unde granița dintre patologie psihiatrică și miracol devine aproape invizibilă. Considerăm că forța cărții rezidă în felul în care tratează legătura indestructibilă dintre părinte și copil, explorând până unde este dispusă o mamă să meargă pentru a-și salva fiul de propriile amintiri. Pe măsură ce Noah, Janie și Anderson bat la ușa unei femei al cărei fiu a dispărut cu opt ani în urmă, The Forgetting Time încetează să mai fie doar o speculație despre ce urmează după moarte și devine o meditație despre ce alegem să păstrăm în memorie în timpul vieții. Este un debut care provoacă cititorul să își reevalueze convingerile fără a recurge la clișee spirituale, menținând un ritm alert până la ultima pagină.