The Colony

Imaginați-vă tensiunea și izolarea dintr-o lucrare precum Oilean Na Marbh de David a. Dunlop, mutată într-un decor de o frumusețe austeră, unde stânca golașă a unei insule irlandeze devine câmpul de luptă pentru două ego-uri europene. În „The Colony”, Audrey Magee construiește o narațiune despre colonizarea culturală, deghizată în admirație academică sau artistică. Găsim în această carte o explorare tăcută, dar tăioasă, a modului în care străinii „consumă” locurile izolate: pictorul englez Lloyd caută autenticitatea pe care să o transforme în artă, în timp ce lingvistul francez Masson dorește să conserve limba irlandeză ca pe un specimen de laborator, ignorând nevoile reale ale localnicilor. Spre deosebire de debutul său, The Undertaking, care analiza trauma celui de-al Doilea Război Mondial prin prisma unui cuplu german, The Colony mută lupa asupra identității și limbajului ca ultime redute ale independenței. Structura romanului este una de o precizie chirurgicală; capitolele care descriu viața lentă de pe insulă sunt întrerupte brutal de rapoarte scurte despre violențele sectare din restul Irlandei anului 1979. Această juxtapunere subliniază ideea că nicio comunitate nu este cu adevărat o insulă, oricât de mult ar încerca Masson să o protejeze sub clopotul său de sticlă lingvistic. Stilul este contemplativ, cu un ritm care imită fluxul mareelor, dar sub care pulsează o critică politică neiertătoare. La fel ca în The Deposition of Father McGreevy de Brian O'Doherty, simțim greutatea istoriei și a tradițiilor care se ciocnesc cu modernitatea, oferindu-ne un portret viu al unor personaje precum tânărul James, care vede în marea ce îl înconjoară o barieră, nu o sursă de inspirație artistică.