The Cell

Imaginea unui bărbat care pășește exuberant pe strada Boylston din Boston, cu un contract mult visat în buzunar și cadouri pentru familie sub braț, este ultima fărâmă de normalitate pe care ne-o oferă Stephen King înainte de a declanșa infernul. Pe 1 octombrie, într-o secundă care spulberă civilizația, un semnal transmis prin rețelele de telefonie mobilă — „The Pulse” — șterge conștiința umană, lăsând în urmă doar furie pură și masacru. Ne-a atras atenția felul în care autorul transformă un obiect banal, prezent în buzunarul fiecăruia dintre noi, într-un vector al apocalipsei, forțându-ne să privim cum tehnologia devine propria noastră sentință.

Observăm în Cell o schimbare de ritm față de proza mai așezată din You Like It Darker sau misterul detectivistic din Mr. Mercedes. Aici, Stephen King mizează pe o visceralitate care ne amintește de începuturile carierei sale, însă cu o perspectivă modernă asupra fragilității sociale. În tradiția lui Jeremy Robinson și a romanului său Torment, această lucrare reimaginează sfârșitul lumii nu ca pe un eveniment cosmic, ci ca pe o prăbușire biologică și tehnologică instantanee, unde „infectații” nu sunt doar monștri, ci o nouă formă de existență care începe să evolueze colectiv.

Deși amintește de amploarea epică din The Stand, Cell se simte mult mai claustrofob și mai urgent. Nu mai avem de-a face cu o luptă biblică între bine și rău, ci cu o luptă pentru supraviețuire într-o noapte neagră a civilizației, unde singura întrebare rămasă este dacă mai există cineva la celălalt capăt al firului care să nu fi pierdut tot ce înseamnă umanitate.