The Castle in the Pyrenees

Imaginați-vă tensiunea reîntâlnirii din The Winter House de Nicci Gerrard, mutată dintr-un decor citadin într-un hotel vechi de lemn, suspendat parcă deasupra unui fjord din Norvegia. Observăm în The Castle in the Pyrenees aceeași preocupare pentru modul în care trecutul ne modelează prezentul, însă Jostein Gaarder ridică miza de la simpla rememorare la o dezbatere filosofică profundă. Reținem povestea lui Steinn și a lui Solrunn, doi foști iubiți care se regăsesc după trei decenii în locul unde viața lor s-a fracturat brusc. Ceea ce începe ca o coincidență devine rapid o explorare a memoriei subiective: prin intermediul unui schimb intens de e-mailuri, cei doi descoperă că au trăit versiuni radical diferite ale aceleiași istorii comune. Dacă în Sophie's World autorul ne purta printr-o istorie a gândirii occidentale, iar în An Unreliable Man explora singurătatea prin prisma cuvintelor, aici se concentrează pe dualitatea dintre rațiune și misticism. Titlul, împrumutat de la o pictură de René Magritte, servește drept metaforă pentru imposibilitatea de a reconcilia uneori faptele brute cu experiențele care par să sfideze legile fizicii. Stilul este unul contemplativ, specific autorului norvegian, transformând o poveste de dragoste într-un dialog despre natura realității și despre sensul existenței noastre. Este o lectură care nu oferă certitudini, ci ne invită să privim, alături de personaje, spre castelul care plutește deasupra stâncilor, întrebându-ne cât din viața noastră este hazard și cât este destin.