The Cafe with No Name

În cel mai recent volum al său tradus în limba engleză, The Cafe with No Name, Robert Seethaler revine la spațiul vienez care i-a consacrat proza, oferindu-ne o meditație melancolică despre trecerea timpului și fragilitatea visurilor umane. Ne-a atras atenția modul în care autorul reușește să transforme o simplă cafenea de colț într-un microcosmos al unei epoci de tranziție. Suntem în 1966, iar Robert Simon tocmai și-a asumat riscul de a deschide un local într-o piață vibrantă a orașului. Nu este doar o afacere, ci un punct de ancorare pentru o galerie întreagă de personaje marginale: de la muncitori din fabrică la un pictor sau un luptător, toți căutând refugiu în fața schimbărilor inevitabile care se resimt în aer. Stilul lui Robert Seethaler rămâne unul de o simplitate studiată, unde emoția nu este strigată, ci lăsată să se acumuleze în gesturi mărunte — umplerea unui pahar de către barmanița Mila sau tăcerile însoțite de fumul de țigară. Romanul amintește de Night Falls On The City de Sarah Gainham prin modul profund în care folosește Viena ca personaj central și catalizator al destinelor individuale, dar se diferențiază printr-un ton mult mai intim și așezat, mutând accentul de pe marea istorie politică pe istoria mică, personală, a omului de rând care încearcă să-și păstreze demnitatea într-o lume în continuă mișcare. Considerăm că forța acestei scrieri rezidă tocmai în refuzul spectaculosului, preferând în schimb o observație atentă a legăturilor umane care se nasc organic între pereții acestui stabiliment fără nume.