The Bone People

Subliniem, încă de la primele pagini, tensiunea aproape insuportabilă dintre nevoia de izolare și dorința viscerală de apartenență care guvernează The Bone People. În centrul acestei narațiuni se află Kerewin Holmes, o artistă înstrăinată de propria artă și de familie, a cărei singurătate autoimpusă într-un turn de pe malul mării este perturbată de apariția lui Simon, un băiat mut și enigmatic. Ceea ce începe ca o întâlnire accidentală se transformă într-o trinitate neortodoxă odată cu intrarea în scenă a lui Joe, tatăl adoptiv al băiatului. Ne-a atras atenția modul în care Keri Hulme construiește această relație pendulând periculos între o afecțiune profundă și o violență tulburătoare, oglindind astfel ciocnirea mai largă dintre moștenirea Maori și structurile europene ale Noii Zeelande.

Notăm faptul că acest debut, care a adus autoarei premiul Booker, amintește de Once Were Warriors de Alan Duff prin realismul brutal al dinamicii familiale și explorarea traumelor generaționale în context Maori, dar se diferențiază printr-un limbaj mult mai liric, experimental și o deschidere către mitic. Stilul este dens, un amestec de proză poetică și flux al conștiinței care cere o lectură atentă, meditativă. Față de alte lucrări ale autoarei, precum Unter dem Tagmond, unde peisajul neozeelandez devine aproape un personaj care forțează destinele să se întrepătrundă, The Bone People rămâne lucrarea sa cea mai ambițioasă din punct de vedere lingvistic, reușind să transforme o poveste despre abuz și izolare într-o explorare metafizică a vindecării.