The Blackhouse

Cât de mult poți avea încredere în propriile amintiri când întreaga lume îți spune că ești nebun? Observăm în Johnstone, C: Blackhouse o tensiune care se acumulează sufocant încă de la primele pagini. Maggie Mackay trăiește cu o certitudine bizară. La doar cinci ani, ea a indicat un criminal într-un sat unde nimeni nu fusese declarat mort. Acum se întoarce în Blairmore, în arhipelagul Outer Hebrides. Peisajul este dur. Comunitatea este închisă. Secretele sunt îngropate adânc sub pământul scoțian. Suntem de părere că forța acestui roman polițist rezidă în atmosfera sa apăsătoare. Satul izolat devine un personaj în sine, ostil și tăcut. În tradiția lui Peter May, în special prin atmosfera din The Black Loch, Carole Johnstone folosește izolarea geografică pentru a amplifica paranoia. Dacă la May regăsim o investigație procedurală clasică, aici granița dintre realitate și trauma psihologică este mult mai fragilă. Găsim în această carte un ritm alert, marcat de capitole scurte care nu lasă loc de respirație. Maggie nu caută doar un criminal, ci propria identitate. Localnicii o privesc ca pe o amenințare. Pericolul este real. Trecutul nu vrea să rămână îngropat. Stilul este tăios, lipsit de artificii inutile. Autoarea ne demonstrează de ce a fost apreciată de Stephen King pentru debutul său. Johnstone, C: Blackhouse reimaginează motivul „străinului care tulbură liniștea” printr-o perspectivă feminină vulnerabilă, dar determinată. Este o cursă contracronometru într-un loc unde timpul pare să fi stat în loc.