The Best a Man Can Get

Observăm în The Best A Man Can Get o explorare acidă a ficțiunii contemporane, care subversează idealul domestic prin prisma unei crize de identitate masculine. Michael Adams nu este un ticălos clasic, ci mai degrabă un arhitect al evadării: compozitor de jingle-uri publicitare, acesta își împarte existența între un apartament de burlaci, unde timpul se măsoară în jocuri de trivia și proximitatea minifrigiderului, și căminul unde îl așteaptă o soție epuizată și doi copii mici. John O'Farrell folosește această premisă a vieții duble nu pentru a construi un thriller, ci o comedie neagră despre refuzul maturizării. Remarcăm cum autorul își folosește experiența de satirist pentru a puncta absurdul cotidian. Pe același raft cu Fathermucker de Greg Olear, cartea se distinge prin perspectiva cinică a celui care fuge de responsabilitate, spre deosebire de eforturile oneste ale tatălui casnic din opera lui Olear. Dacă în The Man Who Forgot His Wife autorul explora amnezia ca barieră în relație, aici bariera este una construită activ prin minciuni și călătorii de afaceri inventate. Stilul este alert, marcat de un umor britanic fin, care reușește să transforme lașitatea protagonistului într-o experiență de lectură surprinzător de carismatică, deși inconfortabilă prin adevărurile pe care le relevă despre egoismul modern.