The American No

Observăm în The American No o tranziție fascinantă: vocea inconfundabilă a lui Rupert Everett, șlefuită în ani de memorii introspective, se revarsă acum în matca ficțiunii. Volumul se deschide cu o imagine de o melancolie tăioasă — ultima noapte a lui Oscar Wilde la Paris — un moment de un estetism dureros care dă tonul întregii colecții. Nu este doar o suită de narațiuni, ci un pelerinaj prin obsesiile culturale ale autorului, de la copilăria lui Proust până la culisele necruțătoare ale agențiilor de talente din Los Angeles.

Notăm cu interes modul în care Everett pendulează între umorul negru, aproape caustic, și o tandrețe neașteptată față de personajele sale aflate la amurg. Fie că urmărim o contesă ruso-americană confruntându-se cu degradarea timpului într-o ceainărie din Wiltshire sau confesiunea unei femei plecate în India anilor 1850, scriitura păstrează acea eleganță „waspish” pe care criticii britanici au lăudat-o constant. În tradiția volumului The Darts of Cupid de Edith Templeton, această colecție reîmprospătează proza scurtă prin personaje feminine puternice, dar vulnerabile, și prin decoruri care devin ele însele personaje, de la saloanele pariziene la peisajele rurale englezești.

Față de lucrările sale anterioare, precum Hello, Darling, Are You Working?, unde satira lumii actoricești era motorul principal, The American No demonstrează o maturitate literară superioară. Autorul nu se mai mulțumește doar cu anecdota strălucitoare; el caută acum „adevărul din spatele măștii”, transformând scenarii de film nefinalizate în texte literare de sine stătătoare, pline de înțelepciune stoică și o fină observație a condiției umane.