Summerwater

Simțim, încă de la primele pagini din Summerwater, o neliniște mută care se infiltrează prin burnița constantă a unei veri scoțiene. Miza acestui roman nu stă într-o acțiune galopantă, ci în tumultul interior al unor suflete care se observă de la distanță, din siguranța cabanelor închiriate. Sarah Moss construiește o anatomie a izolării umane, explorând modul în care judecățile noastre tăcute despre vecini se pot transforma, sub presiunea oboselii și a ploii, în ceva mult mai periculos. Suntem de părere că autoarea reușește o performanță rară: transformă banalitatea unei zile de vacanță într-un studiu psihologic despre cruzime și apartenență. Structura narativă, o succesiune de douăsprezece perspective, ne permite să pătrundem în spațiul intim al unor străini — o mamă care își caută singurătatea pe munte, un pensionar nostalgic, un adolescent care fuge de privirile familiei sale pe apele întunecate ale lacului. Stilul are ceva din proza lui Ali Smith din volumul Summer, fără să fie o imitație — acolo unde Smith folosește contextul politic pentru a explora timpul, Moss se concentrează pe micro-tensiunile sociale și pe natura care asistă ca un martor mut la alegerile noastre. Putem afirma că Summerwater este o rafinare a temelor din Ghost Wall, împingând mai departe explorarea graniței fragile dintre civilizație și instinctele noastre primare. Spre deosebire de tonul mai expansiv din Ripeness, aici totul este comprimat, dens și marcat de o amenințare subtilă care culminează într-o noapte ce va schimba totul.