Strange Hotel

Tradusă din limba engleză, proza lui Eimear Mcbride aduce în limba română o textură densă, aproape tactilă, a singurătății, unde fiecare cuvânt pare ales pentru a păstra fragilitatea unei experiențe nespuse. Strange Hotel nu este un roman de călătorie în sensul clasic, ci o cartografiere a interiorității unei femei care, la jumătatea vieții, alege anonimatul camerelor de hotel din Avignon, Praga sau Oslo. Observăm cum spațiul limitat al unei camere devine un laborator al memoriei, unde obiectele banale — cheile, resturile de țigări sau paharul de vin — declanșează negocieri dureroase cu trecutul și cu bărbații care au traversat aceste spații.

Stilul este unul fragmentat și introspectiv, specific vocii pe care McBride și-a conturat-o încă de la debutul său fulminant, A Girl Is a Half-formed Thing. Dacă în acea lucrare visceralitatea era dată de o furie intimă, aici întâlnim o reținere matură, o liniște care apasă. Cartea amintește de Hotel World de Ali Smith prin interesul pentru spațiile tranzitorii și efemeritate, dar se diferențiază prin concentrarea strictă pe fluxul conștiinței unui singur personaj care refuză să părăsească starea de „check-out”. De asemenea, regăsim o atmosferă similară cu In a Strange Room de Damon Galgut în ceea ce privește căutarea identității prin deplasare geografică, însă McBride transformă hotelul într-o regulă autoimpusă de izolare, nu într-o destinație.

Reținem că această lucrare continuă explorarea experienței feminine începută în piesele de teatru Mouthpieces, păstrând acea acuitate verbală care a transformat-o pe autoare într-o voce singulară a beletristicii contemporane. Este un text despre ce înseamnă să te întorci acasă atunci când casa a devenit o serie de camere identice, dar străine.