Spider-Man/Deadpool Vol. 9: Eventpool

Suntem de părere că puține alianțe din universul benzilor desenate reușesc să echilibreze atât de fin tensiunea dintre responsabilitatea morală strictă a lui Spider-Man și haosul imprevizibil, adesea violent, al lui Deadpool. În Spider-Man/Deadpool Vol. 9: Eventpool, această dihotomie ajunge la un punct critic, forțând cele două personaje să colaboreze într-un scenariu care parodiază și deconstruiește însăși ideea de „eveniment major” în benzile desenate Marvel. Notăm cu interes modul în care scenaristul Robbie Thompson utilizează experiența sa de la serialul „Supernatural” pentru a injecta un ritm alert și dialoguri pline de spirit, păstrând în același timp miza emoțională.

Putem afirma că stilul vizual impus de Matt Horak și Jim Towe reușește să capteze perfect natura duală a poveștii: pe de o parte avem acțiunea fluidă, acrobatică a Omului Păianjen, iar pe de altă parte, momentele suprarealiste specifice lui Wade Wilson. Atmosfera te trimite cu gândul la Deadpool Kills the Marvel Universe Omnibus, deși abordarea lui Thompson păstrează o notă de camaraderie și umor care marchează o voce proprie, mult mai luminoasă decât nihilismul din lucrarea lui Cullen Bunn.

Poziționând acest volum în contextul operei autorului, observăm o evoluție clară de la temele explorate în Silk Vol. 0: The Life and Times of Cindy Moon. Dacă acolo Thompson se concentra pe izolarea și integrarea unui erou nou, aici el jonglează cu iconografia a doi titani, consolidând direcția începută în Spider-Man/Deadpool Vol. 7: My Two Dads. Este o lectură care nu doar livrează acțiune, ci chestionează structura narativă a genului supereroic.