Spear

O fată crește în umbra unei peșteri, protejată de mamă și de izolarea pădurii sălbatice, până când chemarea unei lumi vechi, purtată de briza primăverii, devine imposibil de ignorat. Ne-a atras atenția modul în care Nicola Griffith descompune legenda arthuriană pentru a o reasambla într-o formă viscerală, umană și profund personală. Premisa este una a descoperirii de sine: înarmată cu o suliță furată și o armură cârpită, tânăra pornește spre Caer Leon nu ca un „ales” al destinului, ci ca un individ care își revendică dreptul de a exista în istorie. Observăm aici aceeași precizie istorică și atenție pentru detaliul senzorial pe care autoarea le-a demonstrat în Hild, însă Spear se simte mult mai concentrat, aproape ca un poem epic distilat. Romanul amintește de The Guinevere Deception prin dorința de a oferi o voce feminină puternică în centrul Camelotului, dar se diferențiază printr-un ton mult mai matur, explorând teme de identitate queer, dorință și magie într-un stil ce evocă proza lui Ursula K. Le Guin. Ritmul este unul contemplativ, dar punctat de momente de violență și pasiune, transformând mitul familiar într-o experiență nouă. Suntem de părere că această lucrare reușește să transforme „oasele vechi” ale legendelor britanice într-un corp viu, adaptat sensibilităților contemporane fără a sacrifica rigoarea istorică.