So Me

Ne-a atras atenția încă de la primele pagini energia debordantă a acestui volum, care reușește să transpună în scris farmecul ludic și spiritul ascuțit pe care Graham Norton îl afișează pe ecranele televizoarelor. În So Me, privitorul obișnuit cu strălucirea platourilor de filmare descoperă o textură narativă mult mai densă și mai umană, marcată de un contrast fascinant între modestia începuturilor și extravaganța prezentului. Apreciem felul în care autorul ne ghidează prin amintirile sale, de la copilăria în Irlanda și eșecurile profesionale timpurii, până la momentele suprarealiste de la brunch-ul lui Sharon Stone.

Experiența de lectură este una vie, senzorială, oscilând între momente de un comic spumos și confesiuni neașteptat de emoționante. Complementar volumului Soft Lad de Nick Grimshaw, care explorează parcursul în media britanică cu o doză similară de autenticitate, So Me se diferențiază printr-o perspectivă mai matură și o autoironie specifică culturii irlandeze. Dacă în romanele sale recente, precum Frankie sau A Keeper, Graham Norton demonstrează o măiestrie în construirea unor atmosfere tensionate și a unor secrete de familie întunecate, în această autobiografie el își păstrează vocea autentică, dar o folosește pentru a lumina propriile vulnerabilități.

Spre deosebire de tonul cinic regăsit în My Shit Life So Far de Frankie Boyle, scriitura lui Norton este generoasă și caldă, transformând eșecul într-o formă de artă. Este o cronică a unei vieți colorate, unde încercările dezastruoase de a deveni actor devin fundalul perfect pentru ascensiunea unui om care a învățat să își îmbrățișeze onestitatea în fața întregii lumi.