Six Days In Rome

O vedem pe Emilia pășind singură pe străzile Romei, purtând cu sine nu doar bagajul unei călătorii planificate în doi, ci și ecoul unei rupturi sentimentale recente. Ceea ce ar fi trebuit să fie o escapadă romantică devine, în debutul semnat de Francesca Giacco, un exercițiu de supraviețuire senzorială. Considerăm că forța acestui roman nu rezidă în succesiunea evenimentelor, ci în modul în care orașul devine un personaj activ, o oglindă în care artista își fragmentează și își recompune identitatea pe parcursul celor șase zile. Ne-a atras atenția modul în care Giacco refuză clișeul vindecării instantanee, preferând în schimb o imersiune în detalii: etichete de vinuri, texturi ale luminii de amurg și gustul melancoliei italiene. Întâlnirea cu John, un expatriat american, nu este o simplă intrigă amoroasă, ci catalizatorul unei introspecții profunde asupra alegerilor trecute și a moștenirii familiale. Stilul are ceva din proza melancolică și urbană a lui Gianfranco Calligarich în Last Summer in the City, fără să fie o imitație — acolo unde Calligarich surprinde decadența cinică a Romei anilor '70, Giacco aduce o perspectivă feminină contemporană, vulnerabilă și extrem de atentă la estetică. Putem afirma că romanul este o odă adusă singurătății asumate și puterii de a te lăsa transformat de frumusețea unui loc care a supraviețuit, el însuși, nenumăratelor prăbușiri.