Sing Me Forgotten

Cum putem să ne găsim propria voce într-o lume care ne vrea invizibili? Aceasta este întrebarea care stă la baza romanului Sing Me Forgotten. Ne-a atras atenția modul în care Jessica S Olson reușește să transforme o premisă clasică — inspirată de universul de la Palais Garnier — într-o explorare modernă a identității și sacrificiului. Isda, o tânără care „nu există” oficial, trăiește în catacombele operei, salvată de la moarte doar pentru a deveni un instrument secret al succesului comercial. Magia ei, legată intrinsec de muzică și memorie, îi permite să modeleze percepțiile spectatorilor, dar o condamnă la o singurătate absolută. Suntem de părere că structura narativă echilibrează excelent momentele de introspecție cu tensiunea unei lumi în care magia este o sentință la moarte. Atmosfera amintește de The Kiss of the Nightingale prin decorul somptuos al operei și legătura mistică dintre sunet și putere, dar personajele și mizele din Sing Me Forgotten sunt mult mai ancorate în ideea de autonomie personală și în prețul întunecat al libertății. Dacă în alte scrieri similare accentul cade pe misterul orașului, aici focalizarea rămâne pe metamorfoza Isdei: de la o victimă recunoscătoare pentru „protecția” oferită de Cyril, la o femeie care acceptă să devină „monstrul” pe care îl tem toți pentru a-și decide singură destinul. Ritmul este alert, susținut de întâlnirile clandestine cu Emeric, un tânăr ale cărui amintiri devin pentru Isda singura fereastră către o realitate nesfârșită.