Shame and the Captives

În New South Wales, anul 1944, liniștea unei comunități rurale australiene este fracturată de prezența unui lagăr de prizonieri care adăpostește peste o mie de soldați japonezi. Această alegere a cadrului nu este întâmplătoare; ea servește drept laborator pentru studiul demnității umane în condiții de captivitate, unde izolarea geografică a fermelor contrastează cu tensiunea ideologică de dincolo de sârma ghimpată. Găsim în această carte o explorare profundă a modului în care războiul distorsionează percepția asupra „celuilalt”. Suntem de părere că forța narativă a lui Thomas Keneally rezidă în capacitatea sa de a umaniza toate părțile implicate. Alice, al cărei soț luptă departe, în Europa, încearcă să găsească o formă de echilibru moral angajându-l la fermă pe Giancarlo, un deținut italian. Totuși, adevărata provocare pentru comunitate vine din partea prizonierilor japonezi, a căror onoare este fundamental neînțeleasă de autorități. Stilul are ceva din proza lui Goldie Goldbloom din The Paperbark Shoe, fără să fie o imitație — acolo unde Goldbloom se concentrează pe izolarea socială a individului, Keneally construiește o tensiune colectivă ce culminează într-o evadare istorică, documentată cu o precizie aproape chirurgicală. Privind retrospectiv, Shame and the Captives se așază firesc lângă opera sa de referință, Schindler's List. Dacă în celebrul său volum premiat cu Booker Prize, autorul analiza salvarea prin prisma unui personaj carismatic, aici el revine la tema responsabilității morale într-un context de masă. Spre deosebire de explorarea orizonturilor îndepărtate din The Dickens Boy, acest roman rămâne ancorat în pământul australian, demonstrând că cele mai mari bătălii nu se dau pe front, ci în intimitatea conștiinței fiecăruia dintre cei rămași acasă.