Providence

În sălile de curs austere și comitetele academice pline de ranchiună ale unei universități engleze, o întâlnim pe Kitty Maule, o femeie a cărei inteligență sclipitoare este dublată de o reticență auto-impusă. Alegerea acestui cadru universitar nu este întâmplătoare; el servește drept carapace pentru o protagonistă care tânjește să fie „irațională, nedreaptă și extrem de frumoasă”, dar care se trezește captivă în propria prudență. Observăm cum Anita Brookner construiește o tensiune fină între aspirația romantică și rigoarea intelectuală, purtându-ne din universitate până în penumbra catedralelor franceze și în intimitatea discretă a pensiunilor din Paris. Providence se distinge prin modul în care transformă o urmărire amoroasă într-un exercițiu de introspecție stilistică. Apreciem finețea cu care Brookner alternează între sobrietatea mediului academic și vizitele cvasi-mistice ale lui Kitty la un medium, sugerând că până și mințile cele mai logice caută răspunsuri în afara rațiunii. Ritmul narativ amintește de cel din The Awakening of Miss Prim de Natalia Sanmartin Fenollera, prin eleganța decorului și a limbajului, dar structura lui Brookner este mult mai ancorată în realismul psihologic și în analiza socială tăioasă. Poziționată în cronologia autoarei, această lucrare rafinează temele explorate în A Start in Life, unde literatura părea să ruineze viața personajului principal. Dacă în Hotel du Lac singurătatea era asumată cu o demnitate melancolică, aici, în Providence, asistăm la o încercare activă, aproape disperată, de a schimba scenariul destinului. Este o proză despre efortul de a deveni altcineva, scrisă cu o precizie chirurgicală care nu lasă nicio emoție neexaminată.