Plum Island: Number 1 in series: John Corey

Găsim în Plum Island o structură narativă ce îmbină rigoarea procedurii polițiste cu fluiditatea unui roman de aventură, totul fiind filtrat prin perspectiva caustică și autoironică a lui John Corey. Reținem debutul unei serii de succes, în care investigația nu se rezumă doar la găsirea unui vinovat, ci devine o explorare a secretelor de stat și a miturilor locale. Povestea începe cu o premisă aparent simplă: uciderea a doi biologi pe o insulă izolată, sediu al unui centru de cercetare virusologică. Totuși, pe măsură ce Corey și partenera sa, Beth Penrose, avansează, narațiunea se ramifică spre ipoteze surprinzătoare, de la bioterorism la legende despre comori îngropate.

Merită menționat modul în care Nelson DeMille construiește atmosfera. Ca și Nantucket Grand de Steven Axelrod, Plum Island explorează tensiunile dintr-o comunitate insulară aparent liniștită unde apar incidente tulburătoare, dar o face dintr-o perspectivă mult mai orientată spre suspansul guvernamental și intriga geopolitică. Dacă în The Maze sau Wild Fire îl regăsim pe un Corey mai experimentat, aici asistăm la geneza stilului său detectivistic: un amestec de intuiție brută și refuzul de a accepta versiunile oficiale „igienizate” de autorități.

Stilul este marcat de un ritm alert, susținut de dialoguri tăioase și de o documentare solidă asupra geografiei locului. Această lucrare pune bazele universului narativ pe care Nelson DeMille l-a rafinat ulterior în Blood Lines sau The Deserter, păstrând acea notă de cinism necesară pentru a supraviețui într-o lume în care adevărul este adesea clasificat.