Playing God

O mână care se întinde spre un stetoscop nu este doar un gest clinic, ci începutul unui ritual de putere și vulnerabilitate. Ceea ce diferențiază Playing God de Glenn Colquhoun de alte memorii medicale este refuzul de a prezenta doctorul ca pe un salvator infailibil, alegând în schimb să exploreze „divinitatea” delegată acestuia de către pacienți. Suntem de părere că această lucrare scurtă, dar densă, funcționează ca o oglindă așezată în fața profesiei medicale, unde cele 12 ilustrații alb-negru punctează vizual momentele de tăcere dintre diagnostic și tratament. Apreciem modul în care autorul transformă cabinetul medical într-o scenă în care se joacă drame existențiale profunde, departe de jargonul tehnic. Ca și Not God de Marc J. Straus, această biografie transformă documentele și observațiile clinice în narațiune, însă acolo unde Straus se concentrează pe ritmul mașinăriilor de spital, Glenn Colquhoun se apleacă asupra responsabilității aproape religioase de a deține controlul asupra vieții altuia. Stilul este fragmentat, poetic și onest, oferind o perspectivă rară asupra modului în care un medic își gestionează propria umanitate în timp ce poartă masca autorității.