Pew

O liniște densă, aproape tactilă, pătrunde în paginile romanului Pew, de îndată ce cititorul pășește în universul creat de Catherine Lacey. Atmosfera este una de așteptare încordată, asemănătoare cu momentele care preced o furtună într-o comunitate mică, unde orice element străin este privit cu o curiozitate ce degenerează rapid în neliniște. Observăm cum autoarea folosește un personaj fără voce și fără identitate clară pentru a pune în mișcare o analiză chirurgicală a societății contemporane. Într-o biserică dintr-un oraș american anonim, apare o figură amnezică pe care localnicii o numesc „Pew”. Incapacitatea acestora de a-i atribui un gen, o rasă sau o vârstă devine sursa unei tensiuni insuportabile, transformând actul de caritate într-un exercițiu de putere și clasificare. Stilul narativ este unul contemplativ, explorând modul în care tăcerea cuiva poate funcționa ca o oglindă în care ceilalți își reflectă propriile temeri și traume. Ne-a atras atenția felul în care Catherine Lacey evită soluțiile facile, preferând să mențină o stare de ambiguitate care obligă cititorul să se întrebe dacă empatia noastră este condiționată de etichete. Cartea amintește de When Things Get Dark (anthology by Joyce Carol Oates) prin acea atmosferă stranie, de teroare psihologică subtilă care pândește sub masca normalității rurale, dar se diferențiază prin faptul că nu mizează pe elementul supranatural, ci pe cruzimea și confuzia pur umană. De asemenea, explorarea identităților șterse trimite cu gândul la temele din Silencio de Clyo Mendoza, însă Pew păstrează un ton mai sobru, ancorat într-o realitate socială imediată care devine, treptat, o parabolă filosofică despre limitele toleranței noastre.