One Boat

Observăm în paginile acestui roman un doliu care nu se manifestă prin zgomot, ci prin imersiune tăcută în ritmul unui oraș de coastă grecesc. One Boat ne propune o întoarcere la mare nu pentru evadare, ci pentru o confruntare cu sinele: Teresa revine în locul unde, cu nouă ani în urmă, își plângea mama, de data aceasta fiind marcată de pierderea tatălui. Jonathan Buckley construiește o narațiune în care peisajul elen devine un fundal viu pentru reflecții despre identitate și responsabilitate. Ne-a atras atenția modul în care autorul folosește memoria ca pe un mecanism de suprapunere a planurilor temporale. Întâlnirile cu localnicii — de la mecanicul excentric Petros până la instructorul de scufundări Niko — nu sunt simple interacțiuni sociale, ci catalizatori pentru amintirea lui John, un bărbat bântuit de moartea violentă a nepotului său. Structura cărții este una de o precizie artizanală, specifică volumelor publicate de Fitzcarraldo Editions, unde fiecare dialog despre regrete și trecerea timpului pare să cântărească greu în economia celor 168 de pagini. Cititorul care a apreciat modul în care doliul este procesat prin schimbarea peisajului și reconectarea cu ceilalți în This Too Shall Pass de Milena Busquets va găsi aici o explorare similară a pierderii — însă într-un context mult mai meditativ și mai auster. Dacă în romanul lui Busquets accentul cădea pe vitalitatea mediteraneană, One Boat se apleacă spre întrebări metafizice despre liberul arbitru. De asemenea, cei familiarizați cu temele absentei și ale identității grecești din Mechanisms of Loss de Michel Fais vor recunoaște aici aceeași rană deschisă a narațiunii, dar filtrată prin perspectiva unei străine care încearcă să înțeleagă unde se termină propria poveste și unde începe viața celorlalți.