Oh, Play That Thing

Considerăm că forța scriiturii lui Roddy Doyle rezidă în capacitatea sa de a imprima paginii un ritm aproape percusiv. În Oh, Play That Thing, proza sa capătă o vibrație nouă, adaptată efervescenței Americii anilor '20. Nu este doar o succesiune de fraze, ci o experiență auditivă în care limbajul argotic și cadența scurtă, tăioasă, imită improvizația de jazz care animă cluburile din Chicago. Henry Smart, personajul de o vitalitate debordantă pe care l-am cunoscut în A Star Called Henry, debarcă în New York în 1924, încercând să lase în urmă spectrul violenței republicane din Irlanda. Credem că această translatare a mitologiei personale a lui Henry într-un peisaj american marcat de prohibiție și segregație oferă o perspectivă fascinantă asupra condiției imigrantului. Ca și A Free State de Tom Piazza, acest roman explorează legătura profundă dintre identitate, supraviețuire și muzică, însă acolo unde Piazza se concentrează pe tensiunile rasiale din perioada sclaviei, Doyle alege să exploreze simbioza dintre un proscris irlandez și geniul lui Louis Armstrong. Oh, Play That Thing ocupă un loc central în opera autorului, făcând trecerea de la realismul social dur din Paddy Clarke Ha Ha Ha sau explorările domestice din Life Without Children, către o epopee istorică de anvergură. Este o narațiune despre încercarea de a-ți rescrie destinul într-o lume care se mișcă prea repede pentru a privi înapoi, totul sub semnul unei muzici care promite, dacă nu salvarea, măcar uitarea temporară.