Nine Goblins

Observăm în „Nine Goblins” un ritm stratificat, care îmbină relaxarea specifică genului „cosy fantasy” cu o dinamică a situațiilor absurde. Nu este o lectură care să alerge spre un final epic, ci una care poposește cu plăcere asupra dialogurilor și a interacțiunilor neașteptate. T. Kingfisher demonstrează o versatilitate remarcabilă: dacă în What Moves The Dead sau The Hollow Places explora teroarea atmosferică și supranaturalul neliniștitor, aici revine la o voce plină de haz și empatie, amintind de rădăcinile sale în literatura pentru copii, dar păstrând spiritul critic pentru adulți. Stilul are ceva din proza lui Tom Holt din The Good, the Bad and the Smug, fără să fie o imitație — acolo unde Holt mizează pe satira instituțională, Kingfisher alege să umanizeze creaturile marginale ale fanteziei clasice prin detalii domestice și umor de situație. Reținem finețea cu care autoarea construiește o lume „low fantasy” în care mizele mari sunt înlocuite de supraviețuirea cotidiană și de camaraderia improbabilă. Este o piesă esențială pentru a înțelege spectrul complet al operei sale, poziționându-se ca o contrapondere luminoasă la seria Sworn Soldier.