My Name is Anna

Descoperim aici o structură narativă construită pe tensiunea dintre două voci care converg implacabil. Pe de o parte, Anna: optsprezece ani de izolare, reguli stricte și o mamă care vede păcatul în orice urmă de libertate. Pe de altă parte, Rosie: o viață trăită în umbra unei absențe, marcată de dispariția surorii sale cu un deceniu și jumătate în urmă. Totul se accelerează când Anna pășește în cel mai mare parc de distracții din Florida. Locul îi este străin, dar simțurile îi transmit altceva. De ce îi sunt familiare acele sunete? De ce scrisoarea primită în aceeași zi amenință să dărâme singura realitate pe care a cunoscut-o? Notăm cu interes felul în care Lizzy Barber manipulează cronologia. Ritmul este alert, tăios, fără timpi morți. Stilul are ceva din proza lui James Patterson în 21st Birthday, fără să fie o imitație — acolo unde Patterson mizează pe procedură, Barber apasă pedala traumei psihologice și a memoriei care refuză să rămână îngropată. Găsim în această carte o explorare brutală a limitelor până la care poate merge o familie pentru a păstra o aparență de normalitate. Tensiunea nu vine din violență grafică, ci din tăcerile care se acumulează între capitole. Este un joc de oglinzi între identitatea impusă și adevărul biologic, într-un decor unde magia parcurilor de distracții devine fundalul unui coșmar personal.