Missing Kissinger

Proza lui Etgar Keret se distinge printr-o economie de mijloace remarcabilă, unde limbajul aparent simplu ascunde o profunzime emoțională tulburătoare. Putem afirma că în volumul Missing Kissinger, autorul israelian stăpânește arta de a transforma banalul în suprarealist în doar câteva paragrafe. Stilul său este unul al contrastelor violente: cruzimea se împletește cu tandrețea, iar absurdul devine singura formă de logică într-o lume fracturată. Ne-a atras atenția modul în care Keret reușește să mențină un ton detașat, aproape ludic, chiar și atunci când explorează tragedii personale sau dileme morale imposibile. Cine a citit Nimrod Flipout va recunoaște aici aceeași fascinație pentru bizar și aceleași personaje aflate la marginea realității, însă Missing Kissinger pare să apese mai tare pe pedala melancoliei. În timp ce în alte scrieri umorul servește drept scut, aici el devine un bisturiu care secționează convențiile sociale. Întâlnim un magician care eșuează grotesc la o petrecere pentru copii sau un tânăr prins între cererile absurde ale mamei și ale iubitei sale, situații care, deși par glume macabre, ascund adevăruri universale despre natura umană. Spre deosebire de atmosfera din The Best of Gerald Kersh, unde grotescul este adesea explorat prin prisma marginalilor societății, la Keret bizarul este integrat în cotidianul cel mai domestic, făcând experiența lecturii cu atât mai neliniștitoare.