McGlue

Descoperim în McGlue o structură narativă densă și viscerală, construită ca un monolog interior fragmentat de aburii alcoolului și de trauma unei posibile crime. Situat în anul 1851, romanul ne proiectează direct în mintea tulbure a lui McGlue, un marinar care își ispășește zilele în cala unei nave, fără a fi sigur dacă și-a ucis sau nu cel mai bun prieten. Nu este o relatare liniară, ci o călătorie claustrofobică prin ceața amintirilor, unde distincția dintre realitate și delir se estompează constant sub influența sevrajului și a remușcărilor.

Reținem precizia chirurgicală a prozei, o caracteristică pe care Ottessa Moshfegh o rafinează încă de la acest debut. Dacă în My Year of Rest and Relaxation autoarea explora izolarea autoimpusă printr-o stare de somnolență indusă chimic, aici izolarea este fizică și murdară, ancorată în miasmele porturilor din secolul al XIX-lea. Cititorul care a apreciat portretul autodestructiv și lupta cu dependența din Leaving the Yellow House de Saul Bellow va găsi aici un spirit similar de degradare umană, însă transpus într-un context istoric mult mai brutal și mai poetic în urâțenia sa.

Opera autoarei, de la Death in Her Hands până la Lapvona, a demonstrat o apetență pentru personajele aflate la marginea societății sau a propriei sănătăți mintale. McGlue servește drept punct zero pentru acest univers literar, oferind o experiență de lectură intensă, unde ritmul este dictat de pulsațiile unei inimi nesigure și de limbajul frust, aproape arhaic, al unui om care preferă să se scufunde în gin decât să înfrunte adevărul faptelor sale.