Love and Ruin

În 1937, o tânără de douăzeci și opt de ani pe nume Martha Gellhorn urca singură într-un tren spre Madrid, purtând cu ea doar o mașină de scris și dorința acerbă de a da voce victimelor anonime ale Războiului Civil Spaniol. Găsim în Love and Ruin nu doar o cronică a unei pasiuni mistuitoare, ci mai ales povestea emancipării unei femei într-o lume în care jurnalismul de front era un club exclusiv masculin. Putem afirma că Paula McLain stăpânește arta de a umaniza figurile istorice, transformând biografia în proză vie, pulsând de tensiunea bombelor care cad peste Madrid și a decadenței din Cuba premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial. Relația cu Ernest Hemingway este prezentată fără menajamente: o atracție magnetică ce devine sufocantă în momentul în care el publică cel mai mare succes al carierei sale. Pe același raft cu Hotel Florida de Amanda Vaill, care documentează aceeași epocă a jurnaliștilor străini în Spania, Love and Ruin se distinge prin focalizarea intimă pe psihologia Marthei și pe refuzul ei de a fi eclipsată. Dacă în The Paris Wife McLain explora vulnerabilitatea lui Hadley Richardson, aici ea ne oferă o eroină de o forță opusă, o femeie care alege pericolul tranșeelor în locul confortului domestic. Stilul este unul evocativ, în care ritmul alert al reportajelor de război alternează cu momente de reflecție amară asupra prețului independenței feminine.