Let's Pretend This Never Happened

Considerăm că Jenny Lawson ocupă un loc singular în literatura confesională contemporană, fiind adesea comparată cu Augusten Burroughs prin modul în care reușește să transforme traumele sau bizareriile cotidiene în material comic de o onestitate brutală. Dacă Burroughs a definit genul memoriilor despre familii disfuncționale, Lawson aduce o perspectivă feminină vulnerabilă, filtrată prin experiența unei copilării marcate de un tată pasionat de taxidermie și de o dorință acută, dar mereu eșuată, de a se integra. Notăm cu interes cum narativul din Let's Pretend This Never Happened amintește de We'll Laugh About This (Someday) prin intensitatea cu care reconstituie o epocă a formării marcată de episoade pe care majoritatea oamenilor ar prefera să le îngroape în uitare. Credem că forța acestei cărți rezidă tocmai în curajul de a rosti cu voce tare gândurile pe care „outsiderii” intelectuali le păstrează de obicei ascunse. Față de lucrările sale ulterioare, precum Broken sau You Are Here, unde accentul cade mai mult pe gestionarea anxietății și a depresiei prin artă și terapie, acest volum de debut stabilește fundamentul mitologiei personale a autoarei. Este o explorare a rădăcinilor sale excentrice din Texas, unde umorul devine un mecanism de supraviețuire în fața absurdului. Stilul este fragmentat, alert și profund autoironic, invitând cititorul într-o spirală a rușinii care, paradoxal, se dovedește a fi eliberatoare. Lawson nu doar că acceptă ciudățenia, ci o ridică la rang de virtute, demonstrând că momentele noastre cele mai „teribil de umane” sunt cele care ne construiesc cu adevărat.