Leave it to Psmith

Ritmul lecturii în Leave it to Psmith este unul stratificat, o cadență ce amintește de eleganța unei comedii muzicale de pe Broadway, unde fiecare replică este calculată pentru un efect comic maxim. Descoperim aici o proză care nu se grăbește, ci preferă să zăbovească asupra nuanțelor lingvistice și a situațiilor absurde, construite cu rigoarea unui arhitect. Notăm cu interes felul în care P. G. Wodehouse reușește să îmbine două dintre cele mai iubite lumi ale sale: farmecul imperturbabil al lui Psmith și haosul aristocratic de la Castelul Blandings, reședința lordului Emsworth.

Cine a citit Psmith, Journalist va recunoaște aici aceeași vervă intelectuală și spiritul de „camarad” al protagonistului, însă Leave it to Psmith se distinge printr-o maturitate a execuției și o complexitate a intrigii superioară. Dacă în Psmith, Journalist personajul se confrunta cu realitățile dure ale New York-ului, aici el navighează printre impostori, coliere de diamante dispărute și poeți de ocazie în idilicul decor englezesc. Această lucrare ocupă un loc central în opera autorului, făcând trecerea de la poveștile școlare de început către satira socială rafinată. Față de volumul Carry On, Jeeves, unde umorul derivă din relația maestru-slujitor, în Leave it to Psmith forța narativă este susținută de monologurile sclipitoare și inițiativa debordantă a lui Psmith însuși. Este o demonstrație de virtuozitate stilistică în care argoul edwardian se împletește natural cu referințe clasice, oferind o experiență de lectură de o bogăție surprinzătoare sub masca ușurătății.