Lanny

Într-un sat aparent banal de lângă Londra, unde viața se scurge între pub-ul local și biserica de cărămidă roșie, o prezență străveche se trezește din somn. Nu este doar o poveste despre dispariție sau despre copilărie, ci o explorare a modului în care trecutul mitic al pământului se infiltrează în prezentul zgomotos al secolului XXI. Dilema centrală a romanului Lanny gravitează în jurul figurii lui Dead Papa Toothwort, un spirit folcloric care „ascultă” satul, căutându-l pe Lanny, un băiat a cărui creativitate și spirit par să aparțină unei alte lumi.

Observăm în această lucrare o structură polifonică fascinantă. Max Porter nu se mulțumește cu o narațiune liniară; el construiește o tapiserie de voci care plutesc pe pagină, imitând fluxul conștiinței colective a satului. Stilul are ceva din atmosfera stranie și rurală a volumului Harvest de Jim Crace, fără să fie o imitație — acolo unde Crace este sobru și istoric, Porter este anarhic și fabulist, transformând limbajul într-un organism viu. Această abordare experimentală, care șterge granița dintre proză și poezie, amintește și de colaborările lui Robert Macfarlane în Ness, unde peisajul capătă o voce proprie, amenințătoare și totodată sublimă.

În contextul operei sale, Lanny reprezintă o expansiune a universului emoțional din Grief Is the Thing with Feathers. Dacă în debutul său autorul analiza doliul prin prisma unei figuri totemice, aici el lărgește cadrul către o întreagă comunitate, păstrând însă aceeași sensibilitate pentru vulnerabilitatea umană. Este un roman care confirmă poziția lui Porter ca unul dintre cei mai îndrăzneți scriitori contemporani, capabil să transforme drama domestică într-un ritual magic.