Infrathin: An Experiment in Micropoetics

În capitolul introductiv, „Toward an Infrathin Reading/Writing Practice”, descoperim o redefinire a actului de lectură prin prisma conceptului duchampian de „infrathin”. Remarcăm cum Professor Marjorie Perloff utilizează această metaforă a diferențelor infinitezimale pentru a demonstra că esența poeticului rezidă în rearanjarea sunetelor, a etimologiilor și a așezării în pagină, transformând limbajul obișnuit în ceva radical nou. În loc să se întrebe ce „înseamnă” un poem, autoarea ne provoacă să observăm cum funcționează acesta la nivel microscopic.

Structura volumului urmărește o progresie riguroasă, de la portretele „ilizibile” ale Gertrudei Stein, trecând prin „imaginația auditivă” a lui T.S. Eliot, până la paginile-obiect ale lui Ezra Pound. Observăm un interes deosebit pentru spațiul alb și frecvența cuvintelor în analiza operelor lui Wallace Stevens și Susan Howe, culminând cu explorarea potențialului „paragramatic” în versul tradițional. Cititorii familiarizați cu Radium of the Word de Craig Dworkin vor aprecia modul în care Infrathin aduce o rigoare istorică suplimentară, legând avangarda de modernismul clasic prin analize tehnice de scansiune și notație.

Această lucrare se poziționează ca o continuare firească a preocupărilor din Radical Artifice și Unoriginal Genius, unde Perloff a investigat relația dintre discursul poetic și media sau noțiunea de geniu individual. Aici însă, analiza devine mult mai granulată. Față de The Sound of Poetry / The Poetry of Sound, unde accentul cădea pe dimensiunea acustică, Infrathin oferă o viziune integrată, demonstrând că vizualul și sonorul sunt inseparabile în construcția sensului poetic modern.