Imperium

Tradus din limba engleză, Imperium reușește să recupereze prin ficțiune o voce pierdută în negura Evului Mediu: cea a lui Tiro, sclavul care a inventat stenografia pentru a ține pasul cu geniul oratoric al stăpânului său, Marcus Cicero. Observăm cum Robert Harris nu se mulțumește cu o simplă cronică istorică, ci alege să reconstruiască „biografia dispărută” a lui Cicero, oferindu-ne o perspectivă intimă asupra modului în care se făurește autoritatea politică. În tradiția stabilită de Taylor Caldwell în A Pillar of Iron, acest roman continuă explorarea vieții lui Cicero ca simbol al luptei pentru valorile republicane, însă Harris aduce o notă distinctă de pragmatism și suspensie, transformând procesele din Senat în veritabile drame polițiste. Considerăm că forța cărții rezidă în dualitatea personajului principal: un om de o inteligență sclipitoare, dar vulnerabil, care trebuie să navigheze printre ambițiile unor titani precum Caesar sau Pompei. Față de abordările mai biografice ale lui Anthony Everitt în Cicero, Harris optează pentru un ritm alert, specific thrillerului politic, în care fiecare discurs este o armă și fiecare alianță un risc mortal. În contextul operei sale, dacă în Lustrum autorul se concentrează pe criza consulatului, aici el pune bazele acestei ascensiuni, analizând mecanismele corupției electorale care, în mod surprinzător, oglindesc anomalii ale prezentului nostru. Rezultatul este o meditație asupra modului în care limbajul și legea pot fi folosite pentru a obține „imperium” — puterea supremă.