Immortality

Cititorul care a apreciat explorarea naturii ființei și a alegerilor irevocabile din The Unbearable Lightness of Being va găsi în Immortality o preocupare similară pentru greutatea ontologică a gesturilor noastre — dar într-un context mult mai autoreflexiv și ludic. Dacă în lucrările anterioare Milan Kundera se concentra pe greutatea istoriei și a politicului, aici remarcăm o transgresiune către metafizică și către însăși arhitectura ficțiunii. Notăm cu interes cum autorul nu se mulțumește să spună o poveste, ci devine el însuși un personaj care asistă la nașterea protagonistei sale, Agnès, dintr-un simplu gest observat la o piscină. Găsim în această carte o punere în practică a teoriilor despre evoluția și esența formei romanești pe care autorul le-a teoretizat în The Art of the Novel. Immortality nu urmează o structură liniară clasică, ci se ramifică într-o serie de variațiuni pe tema identității și a memoriei. Este un roman în care dialogurile dintre personaje istorice precum Goethe și Hemingway se intersectează cu dilemele cotidiene ale lui Agnès, sora ei Laura și soțul acesteia, Paul. Remarcăm o distanțare fină, aproape ironică, față de melodrama existențială, Kundera preferând să analizeze „imortalitatea” nu ca pe un concept religios, ci ca pe o prelungire adesea ridicolă a imaginii noastre în mintea celorlalți. Spre deosebire de The Book of Laughter and Forgetting, unde accentul cădea pe uitarea colectivă și trauma exilului, acest al șaselea roman se apleacă asupra intimității și a modului în care un gest singular poate defini o întreagă viață. Stilul este, așa cum ne-a obișnuit autorul, unul intelectual și provocator, transformând lectura într-un exercițiu de admirație față de posibilitățile infinite ale imaginației.