I Am China

Observăm în I Am China o abordare fragmentară și profund senzorială a modului în care istoria politică sfâșie destine individuale. Vocea narativă nu este una unitară, ci se recompune treptat sub ochii noștri prin munca de traducere a Ionei Kirkpatrick. Într-un apartament deasupra unei piețe zgomotoase din Londra, scrisorile și jurnalele a doi tineri artiști chinezi, Mu și Jian, devin punți către o realitate marcată de exil și represiune. Remarcăm finețea cu care Xiaolu Guo suprapune planurile: pe de o parte, efortul intelectual al traducătorului care încearcă să dea sens unor cuvinte străine, iar pe de altă parte, trăirea viscerală a celor doi amanți care călătoresc în direcții opuse sub presiunea unor forțe ce le depășesc controlul. Ritmul narativ amintește de melancolia explorărilor din Red Dust de Ma Jian, însă I Am China se distinge prin structura sa de puzzle epistolar, unde limbajul nu este doar un instrument de comunicare, ci și o barieră culturală și politică. Spre deosebire de alte romane despre descoperirea sinelui în spațiul chinez, precum Lost in Translation de Nicole Mones, aici accentul cade pe imposibilitatea de a aparține cu adevărat unui loc atunci când ideologia intervine în intimitate. Găsim în acest text o meditație lucidă despre ce înseamnă să fii un cetățean al lumii când rădăcinile tale sunt smulse brutal, totul fiind redat într-un stil care evită sentimentalismul în favoarea unei observații tăioase și poetice.