Hystopia

Ritmul romanului Hystopia este unul stratificat și febril, oglindind starea de instabilitate mentală a unei națiuni care nu își poate procesa traumele. Considerăm că David Means a reușit o tranziție remarcabilă de la precizia chirurgicală a povestirilor sale scurte către o arhitectură narativă complexă, de tip „matrioșka”. Povestea ne proiectează într-un final de ani '60 distopic, unde președintele John F. Kennedy, supraviețuitor al mai multor atentate, guvernează o Americă obsedată de igiena mentală prin intermediul agenției federale Psych Corps. Conceptul central, „enfolding”, presupune ștergerea chimică și terapeutică a amintirilor traumatizante ale soldaților întorși din Vietnam, însă eșecul acestui sistem produce monștri: veterani care refuză uitarea și bântuie statul Michigan, transformând realitatea civilă într-un câmp de luptă sângeros.

Cine a citit Deros Vietnam de Doug Bradley va recunoaște aici interesul profund pentru experiența marginală a soldaților și impactul psihologic devastator al războiului, însă Hystopia se distinge prin dimensiunea sa metaficțională. Nu este doar un roman despre Vietnam, ci un roman despre un veteran, Eugene Allen, care scrie el însuși un roman pentru a supraviețui propriei istorii. Această abordare amintește de temele recurente ale lui David Means din volume precum Assorted Fire Events sau The Spot — unde violența și fragilitatea umană sunt explorate cu un lirism tăios — dar aici sunt ridicate la rang de mitologie națională. Credem că forța cărții rezidă în capacitatea de a fi simultan o critică politică acidă și o meditație tandră despre imposibilitatea de a evada din propria memorie.