Human Croquet

Tradusă din limba engleză, opera lui Kate Atkinson păstrează în Human Croquet acea cadență lirică și ușor ironică ce se poate pierde ușor dacă nu este redată cu o sensibilitate deosebită pentru nuanțele britanice. Observăm în acest text o pendulare fascinantă între banalul unei suburbii din anii '60 și ecourile unei istorii elizabetane care refuză să rămână îngropată. Nu este doar un roman al formării, ci o explorare a modului în care timpul se pliază peste el însuși.

În centrul poveștii o găsim pe Isobel Fairfax, a cărei investigație personală despre mama dispărută și tatăl marcat de război devine o călătorie prin straturile istorice ale localității Lythe. Găsim aici o tehnică narativă pe care autoarea a rafinat-o ulterior în Life After Life, unde timpul nu este o linie dreaptă, ci un labirint de posibilități. Dacă în A God in Ruins Kate Atkinson se concentra pe impactul devastator al celui de-al Doilea Război Mondial asupra generațiilor viitoare, în Human Croquet ea alege o abordare mai onirică, inserând „rupturi temporale” shakespeariene în cotidianul gri al Angliei postbelice.

Cititorul care a apreciat secretele de familie apăsătoare și atmosfera de izolare din The Daughters of Foxcote Manor de Eve Chase va găsi aici o tematică similară a minciunilor necesare supraviețuirii, dar într-un context mult mai experimental și ludic. Kate Atkinson nu se mulțumește să spună o poveste liniară; ea deconstruiește mitul familiei perfecte folosind elemente de basm și o structură fragmentată care cere o atenție sporită, oferind în schimb o experiență de lectură profund contemplativă despre memorie și pierdere.