Homesickness

Ritmul lecturii în Homesickness este unul deliberat, stratificat, impunând o pauză reflexivă după fiecare dintre cele opt povestiri care compun acest volum. Colin Barrett nu grăbește narațiunea; el lasă spațiu pentru ca atmosfera apăsătoare a comitatului Mayo sau izolarea vastă a Canadei să se instaleze în mintea cititorului. Considerăm că forța acestei colecții rezidă în capacitatea autorului de a extrage poezie din banalitatea brutală a vieții de provincie și din destinele unor personaje aflate la periferia societății. Fie că urmărim o polițistă veterană confruntată cu vidul propriei existențe în urma unui incident armat sau un scriitor aspirant care destabilizează viața mentorului său sub povara diagnosticului tatălui, Barrett scrie cu un ochi clinic, dar empatic. Pe același raft cu Fishing the Sloe-Black River de Colum McCann, această carte se distinge prin umorul său negru, aproape tăios, și prin refuzul de a oferi rezolvări facile crizelor identitare pe care le descrie. Dacă în Young Skins, volumul său de debut premiat, Barrett explora energia adesea violentă a tineretului rural, în Homesickness vocea sa devine mai așezată, mai melancolică, mutând accentul de pe impulsivitate pe consecințele tăcute ale alegerilor trecute. Subliniem finețea lingvistică a autorului, care a fost comparat pe bună dreptate cu maeștri ai prozei scurte. Deși personajele sale sunt „misfits” — oameni care nu se potrivesc nicăieri — geografia lor emoțională este redată cu o precizie uimitoare. Este o explorare a dorului de casă care nu se referă neapărat la un loc geografic, ci la o stare de grație pierdută sau niciodată atinsă.