Hild

Observăm încă din primele pagini o imagine de o claritate aproape tăioasă: o fetiță care privește lumea nu cu inocență, ci cu o rigoare analitică ce îi sperie pe cei din jur. În Britania secolului al VII-lea, o epocă a noroiului, a sângelui și a credințelor în schimbare, tânăra Hild învață să citească semnele naturii și tiparele comportamentului uman pentru a supraviețui la curtea unchiului său, Edwin de Northumbria. Ne-a atras atenția modul în care Nicola Griffith refuză misticismul facil; deși Hild este considerată o „văzătoare”, puterea ei reală rezidă în intelectul său sclipitor și în capacitatea de a potrivi cauza cu efectul într-o lume care se transformă violent dintr-un mozaic de mici regate păgâne într-o entitate creștină unitară.

Suntem de părere că forța narativă a lui Ray Simpson din Hilda of Whitby se combină aici cu o sensibilitate senzorială unică, dar cu un glas propriu, mult mai visceral și mai ancorat în detaliul istoric brut. Stilul este unul luminos, aproape poetic, contrastând puternic cu brutalitatea epocii. Dacă în lucrările sale anterioare, precum The Blue Place sau Slow River, Griffith explora identitatea și supraviețuirea în contexte contemporane sau futuriste, în Hild ea proiectează aceste teme într-un trecut îndepărtat, reușind să facă din viitoarea Sfântă Hilda de Whitby un personaj de o modernitate surprinzătoare. Nu este doar o cronică a ascensiunii unei femei puternice, ci o imersiune totală într-un peisaj unde fiecare pas greșit poate însemna moartea, iar loialitatea este o monedă de schimb la fel de valoroasă ca aurul sau oțelul.