Hexy Bitch: Tales from My Life, the Afterlife, and Beyond

Impactul pe care Daisy May Cooper l-a avut asupra comediei britanice contemporane este incontestabil, aducând la viață un realism rural brut și hilar care i-a oferit un statut de cult. Totuși, în noul său volum de memorii, Hexy Bitch, găsim o latură a artistei care transcede ecranul televizorului, intrând direct în teritoriul neexplorat al supranaturalului. Merită menționat că, deși suntem obișnuiți cu onestitatea ei tăioasă din Don't Laugh, It'll Only Encourage Her, această nouă lucrare împinge limitele confesiunii spre zone pe care mulți le-ar considera tabu.

Credem că farmecul acestei cărți rezidă în modul în care Cooper pendulează între absurdul cotidian — cum este momentul în care un intrus îi privește gazonul într-un mod bizar — și experiențe care sfidează logica, precum viziunile spectrale din timpul unei sesiuni de desene animate cu fiul ei. Narativul amintește de Toil & Trouble de Augusten Burroughs prin intensitatea cu care reconstituie o epocă personală definită de acceptarea magicului, dar acolo unde Burroughs este solemn, Cooper rămâne neînduplecat de amuzantă. Ea transformă explorarea caselor bântuite și a păgânismului într-o aventură aproape picarescă, unde spiritualitatea se ciocnește frontal cu umorul britanic sec.

Poziționată ca o continuare spirituală a operei sale anterioare, Hexy Bitch rafinează vocea narativă a autoarei. Dacă în lucrările trecute accentul cădea pe supraviețuirea în clasa muncitoare, aici Daisy May Cooper își revendică dreptul de a fi „ciudată” fără scuze. Este o lectură care nu încearcă să convingă scepticii, ci mai degrabă să ofere un spațiu de confort celor care au simțit mereu că există ceva „dincolo”, totul sub umbrela unei sincerități dezarmante.