Hemon, A: Nowhere Man

În literatura exilului, puține voci reușesc să captureze starea de suspendare cu atâta precizie și umor melancolic precum o face Aleksandar Hemon în Nowhere Man. Remarcăm, încă de la primele pagini, o structură caleidoscopică: viața lui Jozef Pronek nu ne este livrată direct, ci recompusă din fragmente de observație ale unor naratori adesea umbriți, care îi urmăresc traiectoria de la adolescența marcată de muzica Beatles în Sarajevo, până la alienarea cotidiană din Chicago. Pronek nu este un refugiat tipic; el este un om prins între lumi, „prea târziu” pentru a evita trauma, dar „prea devreme” pentru a fi asimilat, definindu-se prin sintagma dezarmant de simplă: „sunt complicat”. La intersecția dintre Shards de Ismet Prcic și The Sojourn de Andrew Krivak, această operă combină visceralitatea memoriei traumatice cu rigoarea unei călătorii identitare forțate de istorie. Dacă în Shards regăsim acea nevoie urgentă de a scrie pentru a supraviețui vinovăției, în Nowhere Man asistăm la o explorare mai detașată, aproape chirurgicală, a limbajului și a modului în care acesta eșuează în a traduce experiența străinului. Apreciem fluiditatea cu care Hemon trece de la episoade de un comic absurd — precum întâlnirea cu George H.W. Bush — la momente de o tensiune mută, în care Pronek se confruntă cu ecourile violente ale conflictului balcanic pe pământ american. Poziționată cronologic înaintea succesului răsunător The Lazarus Project, această scriere prefigurează temele fundamentale ale autorului: dislocarea, reconstrucția sinelui prin narațiune și plasticitatea limbii engleze folosite ca instrument de cucerire a unui spațiu nou. Este un roman despre prezența invizibilă a celor care nu mai aparțin niciunui loc, scris cu o vitalitate care refuză orice urmă de sentimentalism ieftin.