Losing It

La prima vedere, Losing It pare a fi încă o comedie ușoară despre dorința de transformare fizică, însă cititorul descoperă rapid o analiză mult mai tăioasă și melancolică a vulnerabilității umane. Ne-a atras atenția felul în care Helen Lederer construiește personajul lui Millie: o fostă vedetă de televiziune care, ajunsă la vârsta mijlocie, se trezește fără bani, cu o viață amoroasă inexistentă și cu o fiică plecată în Papua Noua Guinee. Considerăm că forța acestui roman rezidă în onestitatea brutală cu care este tratată prăbușirea statutului social și capcana soluțiilor miraculoase. Când Millie acceptă să devină imaginea unei pastile de slăbit, ea nu caută doar o siluetă nouă, ci o validare pe care lumea modernă pare să o refuze femeilor de o anumită vârstă. Stilul are ceva din proza lui Halle Butler în The New Me, fără să fie o imitație — acolo unde Butler folosește cinismul corporatist, Lederer mizează pe o autoironie caldă, dar usturătoare, specifică experienței britanice. Această lucrare marchează o tranziție interesantă în bibliografia autoarei; dacă în volume precum Lola Rose sau Midnight (publicate sub numele de Jacqueline Wilson în contextul literaturii pentru tineri) accentul cădea pe reziliența în fața traumelor familiale, în Losing It, Lederer explorează o formă de criză existențială adultă, mult mai apropiată de spiritul confesiv și acid din memoriile sale, Not That I'm Bitter. Ritmul narațiunii este alert, punctat de momente de un comic absurd care maschează cu greu o nevoie profundă de conexiune umană.