Hekate

În paginile volumului Hekate, remarcăm o tensiune fundamentală între vulnerabilitatea unui copil orfan, născut într-o lume în flăcări, și puterea absolută a unei divinități care ajunge să guverneze moartea și magia. Nikita Gill nu alege proza pentru această incursiune în mitologia greacă, ci optează pentru o structură în versuri, transformând parcursul zeiței într-un poem de o intensitate electrică. Suntem de părere că această formă narativă reușește să captureze mai bine decât orice descriere factuală teroarea și frumusețea Lumii de Dincolo, locul unde Hekate este crescută de Styx și Hades după ce mama sa, Asteria, se transformă în stâncă pentru a supraviețui zeilor din Olimp. Atmosfera te trimite cu gândul la Styx: The River, deși aici perspectiva se mută de la geneza râului infernal către maturizarea unei figuri feminine marginalizate, care își descoperă treptat menirea divină. Dacă în lucrări precum Doctor Who: The Angel of Redemption autoarea explora tragismul unor ființe captive în timp, în Hekate ea se concentrează pe consecințele războiului și pe singurătatea puterii. Notăm cu interes felul în care Gill construiește o voce proprie, „monstruoasă și magică”, pentru o figură adesea temută de însuși Zeus. Spre deosebire de dinamica de grup din Goddess (Awakening) de Josephine Angelini, unde accentul cade pe acțiune și romantism, opera de față rămâne o meditație lirică profundă asupra identității și a modului în care trauma se transformă în autoritate spirituală.