Hangman: Ecco Press

Observăm în Hangman o structură narativă tensionată, construită pe o axă transatlantică ce fragmentează ritmul și amplifică urgența. Cronologia este una febrilă. Cadavrele apar aproape simultan. Unul pe podul Brooklyn, altul în inima Londrei. Fiecare victimă poartă un stigmat: „Momeală” sau „Marionetă”. Ne-a atras atenția modul în care Daniel Cole orchestrează această cursă contra cronometru, forțând-o pe DCI Emily Baxter într-un parteneriat fragil cu agenții Rouche și Curtis. Reținem o dinamică a neîncrederii. Criminalul pare să anticipeze fiecare mișcare a poliției. Ca și Ragdoll, volumul explorează tema justiției transformate în spectacol macabru, dar dintr-o perspectivă mult mai globală, unde distanța geografică nu oferă nicio protecție. În contextul operei sale, Daniel Cole continuă să rafineze portretul detectivului traumatizat, temă centrală și în Mimic sau Endgame. Dacă în lucrările anterioare accentul cădea pe reconstituirea unor opere de artă prin crimă, aici miza este controlul absolut asupra anchetatorilor. Găsim în această carte o evoluție a personajului Baxter, a cărei atitudine sfidătoare ascunde o vulnerabilitate tot mai accentuată pe măsură ce numărul victimelor crește. Este un roman polițist în care firele narative se strâng violent, lăsând puțin spațiu de manevră protagoniștilor prinși într-un joc psihologic letal.